douazeci si cinci la suta del corazon

Acest text a fost tradus in turceste si a fost jucat in İstanbul de catre Proti Otonom. viziteazaistanbul.com

( fragmente dintr-un os)

(fereastra martinei vâsleşte în crepuscul, o lumină arde camera cristinei cu augustin)

(augustin) nu întotdeauna ceea ce vedem e ceea ce e real, n-ai ştiut?
(cristina . ochii ei se măresc pana devin doua globuri
pământeşti)
(augustin) dacă am putea să aruncăm un ochi în spatele întâmplărilor,
le-am descoperi resorturile.
(cristina ochii ei sunt în mişcare de revoluţie) iar începi …ce urmăreşti?
(augustin) un alt joc. curiozitatea ţi s-a aşezat ca două pete în obraji.
(cristina) să jucăm? nu prea am chef… ultima dată lucrurile n-au stat tocmai în favoarea mea
(augustin) miza, ia-tă miza!
ea e înafară se vede doar el
el spune eşti frumoasă ai un păr minunat
apariţia ei, o surpiză, va rezolva dilema
încercăm?
(cristina se uită brusc la el cu africa şi cu america de sud)
(augustin) eşti frumoasă… părul tău… (degetele lui îi trec scârţâind prin păr) buzele… (se opresc pe gură) vino aici, vino aici… (cristina frânează, ochii se rotesc, bingo! doi urşi polari. ) vino aici, nu auzi? mă faci să devin… vino aici, futu-ţi gura mă-tii! (urşii îi lasă pe obraz dâre roşii, augustin vuieşte, cristina e departe, auroră boreală)
(augustin lingându-şi faţa ) …în vamă, după boscheţi… s-a terminat fără mare tevatură şi fără gălăgie. se pare că a convins-o repede. asta era. te-am lovit tare? iartă-mă, eram prins de joc. apoi apare fata de după tufiş, cu hainele şifonate sau rupte. dacă e latino sau de culoare vom ştii că a fost o scenă de sex sălbatic( ha ha ha) dar dacă e românca se va spune că a fost un viol (augustin râde de la o ureche la alta cristina e înţepenită undeva în arhipeleagurile indoneziene)
(augustin e o perie de păr, o piaptănă, limba lui trece pe gâtul sărat ca o canoe) poate că el târăşte din tufiş un cadavru, o prostituată care va zace pe marginea drumului o noapte.
(cristina în valuri) eşti nebun !
(augustin e o corabie si-i ridică bluza) poate că întâmplarea asta brutală deschide între cei doi o poartă de comunicare, o complicitate... (cristina are catargul între picioare) poate ajunge până la dragoste (augustin e vânt si-i răsuflă în gură)
(cristinei i-a ieşit un colţ de stâncă din apă) ieşi afară.
(augustin se izbeşte de ea) poftim?
(cristina) ieşi afară.
(augustin) era doar un joc, ai acceptat…
(cristina) ieşi afară. îi voi spune mamei tale.
(augustin) vezi să n-audă.
(cristina) ieşi afară!!
(augustin îi aruncă peria de păr în braţe) masturbează-te! asta îţi place. (inundă apoi spaţiul martinei, plângând isteric, apa ajunge până la catul fereastrei)

...


(cristina e înrămată în uşă)

(cristina) m-aţi păcăli dacă v-aş vedea pentru prima oară,
m-aţi impresiona…ce scenă de familie
(martina) te dau afară!
(cristina) nu-i nevoie, plec singură.
ultima mea zi aici… aceasta.
(augustin îşi susţine maxilarul) ultima ta zi?
(martina cu cei doi ochi măriţi în diametru) ultima ta zi??
(cristina) am să-i telefonez mătuşii mele să vina sa mă ia
(martina) încă nu i-ai telefonat?
(cristina) nu (mâinile i se zbat) o voi face
(martina) ce poţi face acum, nu lăsa pe mai târziu,
s-ar putea să nu mai poată fi făcut.
(augustin) nu poţi pleca…
(cristina) pot foarte bine si o voi face.
(augustin) nu te las să pleci, nu mă poţi lăsa aşa… (pipăie aerul) mama, fă ceva!
(martina muşcă din tăcere)
(augustin) nu se poate, tu trebuie să stai aici, cu noi, să… mama, te rog, fă ceva! (martina mestecă îndelung tăcerea, augustin şi piciorul lui se izbesc de podea) dacă pleacă am să… mă plictisesc!
(cristina) nu cred, atât timp cât ai un sac de box, disponibil, nemişcat şi mut (martina se îneacă înghiţind)
(augustin) de fiecare dată când te văd îmi vine să…
(cristina) să mă strângi de gât?
(augustin)… să mă desfac la pantaloni, uite, mă desfac şi …(şarpele iese sâsâind, se încolăceşte în faţa ei, muzică de fluier)… asta.
(ochii martinei sunt înţepeniţi în ochii cristinei) las-o să plece!
(augustin) da, dar tu nu mai vrei să joci nimic, va trebui să aştept, să merg iar la şcoală, să-mi umplu timpul, mi-ai spus că nu mă mai laşi la şcoala aia unde nu sunt înţeles, vei fi nevoită să mă duci din nou, nu mai pot, trebuie să fac ceva, tu nu vrei…
(martina) vom juca din nou emigranţii
(augustin) toate scenele?
(martina) toate scenele
(augustin) acum. jucăm acum. simt nevoia să-l joc.
(martina) mi-e dor să merg cu troleibuzul
(cristina cu părul pictează pereţii, o premoniţie în henna) de liniştea casei mele de la ţară
(augustin) nu v-a plăcut în străinătate. de ce ?
trebuia să munciţi? acolo nu se pierde vremea .
(martina) de cafeaua proastă din românia
(cristina) de mama
(martina) de mama
(augustin) jucăm şi partea cu bătrânul ceh care rămâne în vamă
nu vrea să-l ia nici un autocar
până la urmă e tâlhărit de români
(martina) nu puiule, nu mi-a trecut vânătaia de data trecută
(augustin) te rog, te rog, dacă ea pleacă promit să mă controlez .
(martina) bine, bine, dar aşteaptă să plece.
(augustin) să plece acum. nu mai avem nevoie de ea. poţi să te cari!
(martina) las-o să rămână până Mâine, să-i telefoneze mătuşii ei.
(augustin) mâine, ai dispărut !
(cristina) va fi plăcerea mea
(augustin) când ai să pleci vei avea faţa hidoasă pentru că oamenii care pleacă îşi deformează feţele datorită inerţiei, de aceea nu-i recunoaştem, mai ales pe cei care se grăbesc. mama, dacă vrei ca cei din jur să vadă măcar pentru o clipă cum e faţa ta adevărată, trebuie să stai pe loc.
(martina) stau
(augustin) sau să se mişte ei cu aceeaşi viteză, constantă , dar cu cât stai mai mult cu atât îmbătrâneşti mai repede. dacă omul se deplasează constant cu o viteză egală cu zero virgulă zero zero zero zero zero zero unu din viteza luminii el câştigă zero virgula zero zero zero zero zero zero zero zero zero zero unu ani într-o secundă adică cu atât îmbătrâneşte mai greu.
(cristina) după cum văd sunt şi alte modalităţi de a rămâne în urmă
(augustin) tu nu mai contezi (uşa înghite trupul cristinei, augustin se ridică, se învârte, ţipă) şi nu mă cred împărat, sunt (o scutură pe martina, vrea să culeagă de pe jos fructe coapte) nu înţeleg, nu mai pot! (patul îl absoarbe, uşa camerei lui se trânteşte regulat)

...


(într-o lumină lăptoasă care curge dintr-un colţ al tavanului, corul femeilor legănate murmură)

(corul femeilor) am venit să te ajutăm la curăţenie
(martina nu-şi găseşte picioarele) cine sunteţi?
(corul femeilor) noi (murmurul picură din tavan) cum cine?
(o femeie) gratziela
(martina s-a mecanicizat) gratziela
(gratziela) gratziela
(altă femeie) consuela
(martina îşi caută întruna picioarele) consuela
(consuela) consuela…. făceam chefuri… am avut acelaşi iubit.
(altă femeie) nu-mi vine să cred că ai ajuns atât de grea de cap. nu a trecut chiar aşa de mult timp. nu ţi-ai revenit?
letitzia letitzia letitzia letitzia
(martina şi-a găsit un picior letitzia îşi numără dinţii)
(altă femeie o apucă de o mână) adela, îmi pare bine (se râde masiv. adela se scuză) dacă nu ne recunoaşte e ca şi cum ne-am întâlni prima oară.
(letitzia forează urechea consuelei) sau nu?
(adela balansează o greutate) sau nu ?
(letitzia consuela chicotesc)
(altă femeie) sunt
(martina) nu contează
(letitzia) shofrana, vezi, ţi-am spus, tu nu contezi, eşti prea ştearsă, am ştiut tot timpul.
(shofrana incandescentă) ştim că în fiecare noapte faci curăţenie ca să rămâi trează, am venit să te ajutăm, să stăm cu tine, să nu…
ştii tu…
(martina) de unde ştiţi?
(consuela) am auzit. se aude. nu te bucuri ?
suntem alături de tine
(martina) da, da
(letitzia forează cealaltă ureche a consuelei) ai observat? i s-a închis ochiul stâng. întotdeauna primul i se închide stângul.
(consuela) am adus (martina e asediată)… scobitori! n-ai voie să adormi, ştii asta, nu?
(martina) cel mai greu e spre dimineaţă când întunericul e adânc şi-mi fură realitatea, atunci alunec…
(letitzia) eu am venit mascată, tu te-ai speriat nerecunoscându-mă… chef monstruos…
îţi aminteşti?
(martina) nu (le priveşte doar cu ochiul drept, ochiul stâng s-a închis de tot)
(consuela) o scobitoare
(martina deschide şi celălalt ochi dar acesta se va închide mereu) nu mulţumesc, rezist aşa
(shofrana) vei rezista, ştiu asta.
(adela) sau nu?
(consuela şi letitzia îşi impleticesc limbile lungi şi bifurcate, martina va adormi) ierţi, ierţi dar până când? zi şi tu letitzia. o dată, de două ori, de trei ori limita maximă a decenţei,de-aici incolo e prostie, scuză-mă,
n-o zic numai eu…
(letitzia) ştiu… spun toţi prietenii ei şi părinţii şi rudele şi rudele rudelor şi locuitorii oraşului.
s-a aflat.
din gură în gură.
(gratziela) n-o crede nimeni
(adela) o auzeau toţi cum gâfâia când urca scările
(letitzia) şi ce? şi eu gâfâi.
(adela) dormea mult şi ziua şi noaptea… spuneau copiii.
(letitzia) şi ce? tuturor ne place un somn după-amiaza.
(consuela) doar că n-o facem (limba o atinge scurt pe martina, insinuant) unele avem treabă (martina sforăie) i s-a închis şi ochiul drept, scutur-o să se trezească (în camera lui augustin mobila pocneşte ) sforăie copilul ăsta ca un animal.
(corul femeilor se strânge în jurul martinei, incantaţia creste)
(adela) să ţipăm (în tăcere plouă cu ochi) sau nu?
(letitzia) eşti proastă? vrei să se trezească toată casa, acoperişul şi pivniţa?
(gratziela are părul mai moale) dacă ţipam, trebuie să plecăm (adela vede) vrei asta?
(shofrana adulmecă, amuşinează pielea martinei după ureche) vei rezista, ştiu asta
(martina îşi prinde ochii în mâna, ochii se deschid, au genele tremurânde) am aţipit…
(gratziela) nu-i nimic, te-ai trezit. ce bin!e am tras o sperietură! toate era să facem infa...
(gura i se umple de cuvinte care vin înapoi, letitzia şuieră) nu vorbi
de funie în casa spânzuratului!
(shofrana) martina, ţii cheile în mână, aţipeşti, cheile cad, fac zgomot şi te trezeşti. simplu.
(letitzia) eu nu l-aş ierta de atâtea ori. l-aş părăsi.
(shofrana) mai departe?
(letitzia) altul. e plină balta de peşte.
(shofrana) tot aşa?
(letitzia) mai bun, evident.
(adela) sau nu?
(shofrana) bun are mai mult şi mai puţin?
(letitzia) de ce n-ar avea?
(shofrana) bărbatul tău te reprezintă.
(zgomot de chei, corul e în tremollo)
(martina) am aţipit…
(corul femeilor din spate)
(letitzia are crescut în frunte un os care vine din ceafă) ce vrei să spui?
(shofrana are mâinile aspre căptuşite cu smirghel) ai auzit. ar trebui să înţelegi,
eşti cea mai bătrână .
te crezi cea mai deşteaptă.
(letitzia) încerci să mă jigneşti?
(gratziela) cred că ştiu ce vrea să insinueze.
(adela) tu jigneşti pe toată lumea.
poate a venit momentul să fii şi tu (letitzia are crescut un os în frunte
osul are o crestătură
crestătura are o limbă
limba se aruncă spre adela
(adela sfârâind) sau nu?
(shofrana) atât am avut de spus.
(letitzia) spui că tu eşti mai bună, asta vrei să spui? că osul tău e mai moale, mai şlefuit? (shofrana se diminuează în linişte)
(letitzia) spune, până nu te iau de păr! (parul shofranei creste neînchipuit de lung până la picioarele letiziei)
(consuela e o morişcă) întotdeauna te-ai dat mare cu familia ta reuşită
ce se ascunde acolo, shofrana? cine ştie ?
cand vorbeşti prea mult de ouă înseamnă că-s clocite…
(adela o opreşte pe consuela din mişcarea roatativă) chiar aşa,
cine ştie dacă nu voi,
care le ştiţi pe toate.
(letitzia o prinde pe adela cu limba, cu osul prin păr o–ngrădeşte, îi răpeşte mirosul
şi-o scrie cu gheara ce-i crescuse în palmă, adela e verde, un verde de iarbă)
(gratziela) opriţi-vă! vom fi nevoite să plecăm! vreţi asta? încă nu e dimineaţă.
(martina) ba da, e dimineaţă, zorii au crăpat deasupra pădurii… e timpul, plecaţi! se trezeşte fata, mi-aduce micul dejun
(shofrana) pe diseară (în jur, un abur cu pas de nebun)